40 dintre ei vor participa la un stagiu inovativ de practică cu o durată de patru săptămâni în hoteluri de 4 şi 5 stele
Liceeni vâlceni fac practică de cinci stele, la propriu. 40 de elevi vor lucra, în cadrul unui parteneriat, la hoteluri de patru şi cinci stele din Valencia. 10 dintre ei se află deja acolo şi spun că abia aşteaptă să termine liceul pentru a se reîntoarce. Liceenii sunt elevi la profilul Servicii în turism şi alimentaţie.
Dacă până la Revoluţia română din 1989 în învăţământul românesc nu putea fi vorba, nici în vis, ca elevii vreunei şcoli, indiferent de specificul şi viitoarea profesie a elevilor înregimentaţi în unitatea respectivă sau chiar studenţii vreunei facultăţi să facă practica în străinătate!?, iată că astăzi se poate orice. Odată cu intrarea României în marea familie europeană, datele problemei s-au schimbat radical. Totuşi, să avem grijă ca ei, şi mă refer aici în mod special la conducerile unităţilor şcolare şi la responsabili de proiect sau de pregătire practică, să fie serioşi şi să privească cu multă responsabilitate proiectul iniţiat. Dar iată, stimaţi cititori, că printre alte unităţi de învăţământ din reţeau şcolară vâlceană s-au găsit şi se găsesc în continuare unităţi şcolare, cadre de conducere, dar şi profesori, cadre didactice cu experienţă, buni organizatori, întreprinzători, dar mai ales cu calităţi într-un domeniu, cum rar se mai găseşte la ora actuală al unui sistem de relaţii interne şi externe, care ştiu să realizeze un proiect de la a la z, urmărind cu tenacitate etapele de desfăşurare şi obiectivele propuse.






